Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările

joi, 26 august 2010

Nicăieri ca acasă?


Gata nunta! Gata statul cu gaşca mare a familiei mele. Ghinionul meu că nu stau în aceeaşi localitate cu ei.. norocul lor ca stau toţi la un loc.
Veri, verişoare prin alianţa, matuşi, unchi.. naşi.. mă rog, tot neamul. Nu-mi plăceau adunările de familie..acum observ că îmi place o singura adunare a familiei. Oricum.. m-am distrat copios, am fost domnişoară de onoare, am râs, dansat, distrat.
Am fost..la un local, nu mai ştiu cum îi zice, însă avea vederea ca în imaginea de mai sus. Am făcut poza de dragul unei persoane foarte foarte dragi mie şi încă mă minunez de ce frumos era acolo.
Şi totuşi, nicăieri ca acasă.Patul meu...lucrurile lăsate pe unde apuc pentru ca apoi să le strâng reprosându-mi cât de neglijentă şi iresponsabilă am fost.
Mi-a fost foarte dooor de tine. Bine, încă îmi e, îmi este zilnic.
Am ajuns, am dormit, m-am trezit şi.. surpriză..
- Ana tată, azi facem zarzavat. Hai nu te trezeşti şi tu?
Aşa mi-am dat seama că am ajuns acasă. Pentru că rudele te lasă să dormi târziu. Te menajează, te plimbă, îşi schimbă orarul pentru tine. Dragii de ei, le mulţumesc pentru câteva zile de elită. În rest sunt bucuroasă că sunt acasă, dornică să ajung iar târziu şi să pierd vremea pe toate băncile.
O mini vacanţă neprogramată, plină de amintiri. Aş pleca de acasă mereu, oriunde. Dar să mă întorc. Sau o variantă ar fi să mă mut. Cea mai bună variantă.
Pentru voi..? Nicăieri ca acasă, sau..


Revenind la ultimul sondaj.
Mai există copii azi?
Da 47% , 8 din 17
Nu 17% 3 din 17
Uneori, când se plictisesc îşi aduc aminte de jocuri 35% 6 din 17

duminică, 15 august 2010

15 august si 8 septembrie


Am primit de la draga de Alis cadourile de mai sus! Scumpa de ea...mulţumesc mult!
Pentru mine onomastica este mai miscătoare decât aniversarea. Azi am fost la slujbă şi am regăsit pacea de acum un an. Nu am mai fost demult pe la Biserica mea. Spun a mea, pentru că atât timp cât am fost mică, am stat în capătul opus al oraşului. Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena a fost parte din viaţa mea de acolo. Am crescut în spiritul ăsta. O biserica mare, răcoroasă, cu o grădină cu tufe în stil labirint, bănci, tâşnitori cu apă, porţi din acelea maaari ca la castele. Apoi m'am mutat aici, e cam mult de mers. Când cobor în staţie merg cam 20-30 de minute. E un deal, pavat cu case vechi în culori deocheate; verde aprins, roşu aprins, roz.. apoi cărămiziu.. şi tot aşa. Sunt casele copilăriei mele, acolo de unde am furat eu fructe şi le vindeam la 1/2 de preţ în piaţa ce nu era prea departe.
Totuşi, sărbătoarea aceasta este a 3-a ca şi importanţă pentru creştini, 15 august - Adormirea Maicii Domnului - Maria Mare.
 De obicei îmi serbez onomastica pe 8 septembrie, când este Naşterea Maicii Domnului - Maria Mică. E o sărbătoare mai veselă, e naştere şi nu adormire.
Însă, tot pe 15 august este şi Ziua Marinei Române, concerte, nebunii, aşa că prietenii îmi fac urările azi.
Presupun că există pe aici bloggeri ce îsi serbează onomastica azi, aşa că ..toate gândurile bune pentru voi şi toate urările de bine.

joi, 12 august 2010

Perseidele


În 2010, Perseidele cuceresc cerul la 12/13 august. Cum se produc şi ce vezi de Perseide

Curentul de meteori activi numit Perseide, de la constelaţia din care par că vin, va putea fi admirat în noaptea dintre 12 şi 13 august (joi spre vineri). Astronomii spun că ora 02:30 a zilei de 13 august este momentul maxim al Perseidelor în 2010.
Particulele par că vin din constelaţia Perseus. Ele vin de fapt dintr-o zonă pe care o aveţi marcată în fotografia de la finalul articolului. Perioada de activitate pentru Perseide este 17 iulie-24 august. Astronomii atrag atenţia că de Perseide nu vom avea parte de o "ploaie de meteori". Aceasta are loc mult mai rar şi presupune mii de meteori care pot fi observaţi într-o oră. La Perseide, vor fi maximum 100 de meteori pe oră.

1. Cum se produc Perseidele
"Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă cu diametrul de 1 milimetru, ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul", explică specialiştii de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, din Bucureşti.

Particulele de praf cosmic provin de la cometa Swift-Tuttle. Atunci când aceasta trece pe lângă Soare, praful cosmic prins în nucleul ei îngheţat este eliberat în spaţiu. Cele mai multe dintre bucăţile desprinse au dimensiunile unui grăunte de nisip (cele mai mari sunt cam cât o boabă de fasole), dar luminile puternice sunt rezultatul vitezei cu care acestea intră în atmosfera Pământului (circa 60 de km/s).

În aceste condiţii, puţine resturi desprinse din cometă ajung pe Pământ. Cele care ating Pământul se numesc meteoriţi, iar cele care pier după frecarea cu aerul poartă numele de meteoroid. Dârele de lumină "trasate" de meteoroizi poartă numele de meteori.

Cometa "responsabilă" pentru tot spectacolul de Perseide, Swift-Tuttle, este cel mai mare obiect cunoscut care trece în mod repetat prin apropierea Pământului. Corpul are un diametru de 9,7 kilometri, asemănător în dimensiuni cu cel care a dus la dispariţia dinozaurilor, după unele teorii ale extincţiei acestora. "Cometa-părinte" a fenomenului Perseide face parte dintr-o familie largă de comete. Cele mai multe se află în Norul lui Oort, aflat la o distanţă de un an-lumină de Soare, la un sfert din distanţa Soare-steaua Proxima Centauri (cea mai apropiată stea de Soare). Se pare că Swift-Tuttle, spre deosebire de alte comete din familia ei, a fost împinsă pe noi traiectorii de gravitaţia unei stele călătoare, cu mult timp în urmă.

2. Ce vedem (şi auzim) de Perseide

Frecarea cu atmosfera produce o încălzire rapidă a particulei, care ajunge la peste 3.000 de grade Fahrenheit (1.650 de grade Celsius). Cele mai multe particule devin vizibile când sunt la circa 97 de kilometri deasupra Pământului.

În noapte dintre 12 şi 13 august 2010, pe bolta cerească plină de stele, veţi observa o dată sau de două ori într-un minut o dâră luminoasă. Aceasta este vizibilă mai puţin de o secundă. Oamenii obişnuiesc să le spună "stele căzătoare", dar, cum am văzut mai sus, sunt doar particule foarte mici, cu viteze foarte mari, care se "topesc" în atmosfera Pământului.

Cei mai mari dintre meteoroizi se descompun exploziv în bucăţi, astfel încât rezultă o lumină foarte puternică numită minge de foc. Totodată, se poate auzi de pe Pământ o bubuitură asemănătoarea unui tunet, dar mult mai scurtă.  
3. Cum ne pregătim de Perseide

În primul rând, să evităm oraşul, recomandă astronomii români. De fapt, avem nevoie de locuri "cu cer curat, lipsit de lumini parazite". Cele mai bune locuri sunt zonele muntoase, satele sau măcar locuri izolate de la marginea oraşelor. Astfel, dacă urmăriţi spectacolul din oraş, veţi avea parte de 10-20 de meteori pe oră, în timp ce zonele cu "cer curat" aduc 100 de meteori pe oră.

Este important de ştiut că, pentru a observa Perseidele, nu aveţi nevoie de instrumente astronomice. Trebuie doar să priviţi la cer circa o oră, pentru a observa măcar câteva zeci de meteori. Bineînţeles, dacă nu este o noapte înnorată.
Astronomii recomandă orele cuprinse între miezul nopţii şi răsăritul de Soare.



SURSA: click aici

sâmbătă, 31 iulie 2010

Tu ce vise ai?

Tu ce vise ai? Ce îţi doreşti mai presus de orice?Nu acum recent.. ci undeva departe în viitor. Fie ele posibile sau nu..


Eu vreau să'mi fac o cariera de invidiat, să fiu foarte foarte bună în ce voi face, să am o casă din lemn si cărămidă roşie, la munte de preferat, în altă ţară de preferat. Să am copii, să mă iubească..că eu sigur o să'i ador.
Să fiu fericită, să nu mă mai pun în fund de câte ori dau de un fir de nisip ceva mai mare.
Să zbor, să ating norii, să simt spuma mării cum se rătăceşte printre degetele  ce strâng nisipul atât de tare.
Să zâmbesc mereu, aşa cum fac acum.
Să mă înţeleg cu sora mea cât o fi viaţa de lungă.
Să am pe viitor liniştea după care tânjesc acum.
Să fiu o stea pe cerul cu lună plină.
Ei... şi aş divaga mult şi bine..
Voi?


*sursa pozei..iar,uitata. In mare.. ideea postarii a venit de la Anelise. Ea vorbea de planuri pentru...2 ani;zicea ea. Dar ca si iluzii? Si sa nu`mi ziceti ca sunteti realisti si nu aveti timp de asa ceva. Vorbesc de imaginatie si de idei insirate..

duminică, 25 iulie 2010

Vacanta






ANM e in vacanta. Simt ca nu mai am ce scrie. Inca mai am acea stare de tristete, asa ca ma retrag cu succes intr`o mini vacanta de..o saptamana la soare. Nu la mare.. doar asa.. pe ici pe colo.
Distractie placuta si voua!

vineri, 9 iulie 2010

Oficial...

Oficial sunt anul 3.
Mi'am făcut de cap anul ăsta, am ţinut'o pe cât posibil în petreceri şi reguli încălcate. Am pierdut nopţi, însă nu degeaba, majoritatea au fost pline de.. zâmbete.
Mereu am avut note mari, nici nu s'a pus vreodată problema mediilor; nici în generala, nici în liceu, nici în anul 1. Mereu ştiam că sunt printre primii, sau în cazul facultăţii, că am creditele necesare.
Nu şi anul ăsta. Anul 2, am tras pisica de coadă. Ce examene... ce cursuri.. ce zici tu străine?
Am picat examenele la care ..logic, nu m'am prezentat. Cele la care m'am dus au fost luate cu notă mare.
Cum zici? jucăm cărţi? VIN!
Aniversare.. contează pe mine.
Concerte? I'm the one.
Rămâi la mine..? Perfect.
Zilele treceau, eu mă distram şi.. hopa Mitică.. am 100 credite în cap, fix, bătute în cuie, fără doar şi poate.
Am 5 restanţe... 5 Doamne şi toate 5, însă am diplomă de participare la Sesiunea Ştiinţifică!
Am ceva amintiri bine întipărite şi da... nu regret nimic din ce m'a făcut să zâmbesc, râd, sau nimic din ce m'a făcut să nu mai fiu în stare să gândesc.
A fost un an plin, cu de toate; dezamagiri şi bucurii, extaz şi agonie.
Mi'am făcut o ordine în viaţa cum n'aş fi reuşit dacă ramâneam la rutină.
Am pierdut prieteni.. nu! m'au pierdut ei, încă mai primesc mesaje pline de regrete.
Am acumulat experienţe noi, plăcute chiar, aşa cum nu m'aş fi aşteptat nici dacă era forţată să'mi imaginez, viaţa mea depinzând de asta.
Ideea e.. am terminat practica, am 100 credite, sunt anul 3 şi mă promit a'mi lua toate restanţele, cu note mari şi a mă prezenta la examene.. nu se ştie cum şi in ce fel le iau. Da! promit să nu mai ratez examene.
Am o restanţă pe 15 iulie, deci sper... sper sper sper să nu o ratez.. de azi m'am apucat de învăţat.
... şi parcă mă simt bine în toate învălmăşeala asta.. simţeam nevoia de o alandala.
Zic eu că nu e greşit.
zic eu..

Tu cum simti vara?

A fost iarnă. A fost primavară. 
Ok, ador iarna, imi place de mor; dar parcă.. e mai bine în pantaloni scuţi, teneşi şi o bluză aruncată aşa.. să fie.
Şi ce e şi mai frumos, e vacanţă.
Ţin să urez LA MULŢI ANI  următoarelor persoane dragi mie : Vergi,Mika, Elena, Sonia şi Roxana! Toate urările de bine!
Mulţumesc pentru o săptămână plină, 5 zile la rând.
Am ajuns azi la facultate mai dormind, mai clipind, cu proiectul de practică pătat de Cola, cu ceasul uitat pe la.. Elena cred, cu teneşii uzi uzi; când calcam simţeam apa în tălpic; cu o bluză împrumtată, cu hainele mele ude leoarcă în geantă,pălăria pe la Sonia, filmări, poze, nebunii,  însă cu o relaxare de zile mari.
Am cântat imnul in autobuz, am pierdut la carţi şi am luat pedepse mai multe ca niciodată, am sărit de bucurie, mi'am stors hainele pe mine, am mers prin ploaie, am citit poveşti de adormit copiii, am ras pereţi, am plâns de supărare, am plâns de bucurie .. şi câte şi mai câte.
Cum simt eu vara?
Începe cu o sesiune, urmează vacanţa, după care.. ceva ploi târzii în noapte.
..vine lumea acasă, party'uri, mare, munte. Ştiu sigur că râd mult, pentru că cei din jurul meu sunt fericiţi. Sunt fericiţi pentru că majoritatea preferă vara... eu prefer iarna, însă vara râd mai mult.
..bluziţe, fustiţe, carouri, culori vii, papuci, nisip, pantaloni scurţi, zorzoane, flirt, zumzet, fructe proaspete, gemuri, iubiri de o vară... sau poate doar iubiri.
Vara îmi place cafeaua ; cafeaua rece. Cea de azi.. a fost băută în fuga.. poate de asta  s'a şi vărsat pe proiect; am şi vărsat'o pe proiect. A da.. avea şi pete de cafea. 
Şi da.. refac proiectul, îl duc luni.

Tu cum simţi vara?

Sunt pe urmele mele

Badea.Mircea Badea

Treceti si pe la

Powered by BannerFans.com Powered by BannerFans.com Photobucket Powered by BannerFans.com Powered by BannerFans.com

Blog de PROSTtu26dor.blogspot.com

http://eugenviorel.blogspot.com/